Pancreatita Cronică

Patologia  Pancreasului   exocrin

Pancreatita cronică este definită ca o inflamaţie persistentă pancreatică caracterizată prin distrucţia parenchimului pancreatic cu afectarea pancreasului exocrin şi/sau endocrin, diagnosticul de certitudine stabilindu-se doar histopatologic. Cu toate că din punct de vedere clinic diagnosticul pancreatitei cronice este dificil de stabilit, studiile necropsice au demonstrat o incidenţă crescută a pancreatitei cronice la animalele de companie (297).

Pancreatita cronică idiopatică. La fel ca şi în cazul pancreatitelor acute, la multe cazuri este dificil dacă nu chiar imposibil de determinat cauza apariţiei pancreatitei de multe ori fiind incriminate cauze genetice. O parte din pancreatitele cronice pot evolua ca atare de la început o altă parte putând fi urmarea formelor acute.

Pancreatita cronică autoimună a fost descrisă la câini (în special la Cocker), afecţiunea fiind diagnosticată la vârstele medii spre avansate, boala evoluând împreună cu alte afecţiuni autoimune (ex. cheratoconjunctivite).

Tabloul clinic constă din tulburări gastrointestinale: anorexie, vomă intermitentă uneori cu urme  de sânge, slăbire  şi dureri postprandiale.

Evoluţia. Pancreatita cronică va determina în timp şi afectarea pancreasului endocrin cu apariţia diabetului zaharat. Deoarece aceste cazuri prezintă un grad avansat de slăbire/cahexie există riscul în asemenea situaţie de apariţie a crizei de cetoacidoză diabetică.

Pe de altă parte, pancreatita cronică se poate acutiza cu apariţia simptomatologiei specifice formei acute – fulminante: deshidratare, şoc.

La pisici semnele clinice sunt  foarte şterse, tabloul clinic fiind dominat de simptomatologia afecţiunilor cauzale: enterite, colangiohepatite, lipidoza hepatică ş.a.

Diagnosticul diferenţial trebuie realizat faţă de enterite şi afecţiunile manifestate cu tulburări de motilitate intestinală.

Diagnosticul se suspicionează pe baza tabloului clinic, a anamnezei şi a diagnosticului complementar. Diagnosticul de laborator este nespecific şi asemănător cu cel descris în cazul pancreatitei acute.  O atenţie deosebită trebuie acordată determinării concentraţiei  vitaminei B₁₂, deoarece afectarea pancreasului exocrin asociat cu o afectare concomitentă a intestinului gros (în special la pisică) va conduce la carenţă în B₁₂ cu necesitatea administrării parenterale 0,02 mg/kg i.m. sau s.c. la 2 săptămâni până la normalizarea nivelului seric al vitaminei (297).

Examenul ecografic oferă informaţii reduse datorită faptului că edemul peripancreatic (ca în cazul formei acute) este redus sau absent. Imaginile ecografice observate în formele cronice sunt variate: aspect normal, mase ecogene intrapancreatice uneori fibrozate, zone hipoecogene alternând cu zone hiperecogene şi eventual aderenţe intestinale.

La examenul histopatologic se observă: zone de fibroză perilobulare asociate cu infiltrate limfocitare la nivelul canalelor perilobulare şi perivascular; infiltratele determină îngustarea canalelor şi hiperplazia canalelor pancreatice mici (297).

Tratamentul este simptomatic în funcţie de starea clinică şi de eventualele crize de acutizare (v. pancreatita acută).