Paracheratoza
ruminală se caracterizează prin
îngroşarea mucoasei ca urmare a unui
excedent de celule nucleate, insuficient cornificate. Uneori poate fi însoţită
de cornificare excesivă sau de infecţii suprapuse, sugerând denumirea de
hipercheratoză ruminală sau ruminită hiperplastică cronică (denumiri
improprii)(44).
Etiologie.
Afecţiunea se întâlneşte mai frecvent în îngrăşătoriile de tăuraşi şi mai
rar în cele de berbecuţi sau la vacile
pentru lapte. Cauza paracheratozei o constituie furajarea exclusivă cu furaje
tocate sau cu granulate. Acestea au o putere abrazivă redusă şi în plus, prin
„prinderea” între papilele ruminale, au şi o acţiune iritantă locală. Alte
iritaţii care pot determina paracheratoză sunt indigestiile acide prelungite
precum şi hipovitaminoza A.
Clinic, forma
uşoară se manifestă cu slăbire, reducerea grăsimii din lapte, disorexie,
parezia prestomacelor, meteorism cronic, pică (lichomanie). Complicaţia formei
cronice îl constituie abcesul hepatic (complexul ruminită – abces hepatic).
Forma acută se
caracterizează prin semne generale şi locale de tip inflamator: abatere,
deshidratare, parezia prestomacelor, eventual colici, simptome hepatice (în
cazul abcesului hepatic). Simptomatologia poate determina confuzii cu
reticulita traumatică sau acidoza ruminală.
Morfopatologic:
îngroşarea, indurarea şi aspectul negricios al mucoasei ruminale cu papilele
mărite, rotunjite, de consistenţă crescută şi adesea aderente unele de altele.
Aspectele cele mai severe se observă la nivelul rumenului dorsal în dreptul
zonei superioare al lichidului ruminal
sugerând acţiunea pH-ului acid a lichidului ruminal asupra mucoasei (333).
Histologic se
observă: hipercheratoză (îngroşarea stratului cornos al mucoasei) şi
paracheratoză, respectiv cheratinizarea incompletă a stratului cornos cu păstrarea nucleilor
celulari. Uneori celulele pot prezenta şi vacuole intracitoplasmatice şi poate
apărea congestia în profunzimea mucoasei, infiltrate celulare, chiar colecţii
purulente sau fibroză datorită infecţiilor suprapuse (7, 333).
Diagnosticul
clinic este greu de stabilit, afecţiunea diagnosticându-se cel mai frecvent
necropsic.
Evoluţia este
cronică, putându-se acutiza în momentul
complicaţiilor cu abcese hepatice. Prognosticul este favorabil.
Profilaxia
constă în administrarea de raţii echilibrate, iar în cazul apariţiei
paracheratozei în efectiv, hrana trebuie
suplimentată cu până la 7% amestec în părţi egale de carbonat de calciu şi
bicarbonat de sodiu (44).
Tratamentul se
aplică doar în formele uşoare: corectarea raţiei sub raportul stării fizice
(fibroasele din raţie trebuie să fie minim 1/3 din totalul nutritiv) şi
reînsămânţâri ale conţinutului ruminal. Hrana trebuie alcalinizată şi
suplimentată cu drojdie de bere şi ruminative (44).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu