Colica (Bolile abomasului)

Bolile  abomasului

Colica este o  manifestare a  durerii viscerale abdominale. Cu toate că la bovine colica nu are aceeaşi semnificaţie,  intensitate şi frecvenţă ca la cabaline, colica este  o expresie clinică a numeroase afecţiuni digestive (în principal) dar şi non digestive, durerea putând evolua acut, cronic sau recurent.

Cauzele care induc colici la bovine pot fi:

A. Cauze frecvente: timpanismul acut al rumenului; torsiunea cheagului; ulcerul abomasului (cheagului); peritonitele; acumularea de gaze la nivel intestinal (308); dilataţia şi volvulusul cecumului;  obstrucţia intestinală; invaginaţia; torsiunea şi volvulusul rădăcinii trunchiului mezenteric; corpi străini la nivelul intestinului; urolitiază; ruptura vezicii urinare; pielonefrita acută (61, 64);

B. Cauze cu frecvenţă scăzută: indigestia vagală; reticulita traumatică acută, abomazita sau duodenita; timpanismul cheagului (viţeii nou - născuţi); hipermotilitatea sau spasmul intestinal; supraalimentaţie; deplasarea dreaptă a abomasului; bolile acute hepatice; atresia coli (neonatali); herniile; cistita; torsiunea şi rupturile uterului; distociile (294);

C. Cauze rare: prolapsul sau rupturile rectului; intoxicaţia cu apă; dizenteriile afrigore; abcesele ovariene; necroza grasă a ficatului; litiaza biliară; enterotoxiemia; ileusul; compresiunile intestinale; torsiunea coarnelor uterine; edem malign; mezoteliomul malign; ruptura arterei uterine; neoplazii intestinale; tromboza aortei, trunchiului iliac sau arterei femorale; anafilaxia; chiştii renali; ulceraţii uterine; torsiunea colonului descendent; neoplazii vezică urinară (61, 64); boli infecţioase (rabia, pesta ş.a.); toxice (plante toxice)(26). 

În  ceea ce priveşte patogeneza  colicii, Bradford Smith, 2009, menţionează cinci căi principale de dezvoltare a durerii:

1. Distensia intestinală  - cu gaze, fluide sau ingestă;

2. Tracţiuni pe trunchiul mezenteric (tensiune mezenterică);

3. Ischemie – infarct;

4. Ulcere profunde ale stomacului sau intestinelor;

5. Peritonite.

Tabloul clinic.  Intensitatea colicii la rumegătoare nu reflectă întotdeauna gravitatea bolii primare şi indiferent de gravitatea bolii primare, colica are un caracter efemer, ceea ce  induce o falsă impresie de vindecare (274).

În funcţie de intensitatea durerii, Mircean M, V., 2007 descrie trei forme clinice:

Colica uşoară: nelinişte, împingerea în obiectele din jur şi tendinţa la decubit cu părăsirea dificilă a acestuia. Examenul clinic general indică o stare normală (temperatură, puls şi frecvenţă respiratorie), motilitatea prestomacelor fiind   redusă.

Colica medie, animalele prezintă o agitaţie continuă, autoascultaţie şi lovirea abdomenului cu membrele pelvine.  Animalele sunt anxioase şi adoptă frecvent decubitul sternoabdominal urmat imediat de ridicare şi agitaţie. Uneori se constată tenesme, acestea persistând şi în timpul decubitului. Mucoasele aparente pot fi cianozate sau icterice, marile funcţii fiind modificate: tahicardie, tahipnee, hipo – atonia prestomacelor.

Colica gravă  debutează brusc şi este marcată de gemete, lovirea violentă a abdomenului cu capul şi cu membrele. Animalul se trânteşte violent şi se agită continuu. Pulsul este rapid şi filiform iar respiraţia este polipneică şi superficială.

Simptomele de excitaţie diminuă progresiv, făcând loc unei stări depresive cu adoptarea decubitului lateral, fapt ce indică apariţia şocului cu evoluţie spre ireversibilitate.

Diagnosticul. Bradford S. 2009, propune ca în cazul colicii la rumegătoare să se adopte următorii paşi:

1. Anamneza: colica la neonatali este asociată cu distensia gazoasă a cheagului şi intestinelor. Ulcerele abomasului sunt cauze frecvente ale colicii, atât la vârstele mici (neonatali) cât şi la rumegătoarele adulte.  Se urmăreşte caracterele colicii: acută, recurentă şi se obţin date privind: fătarea, tipul furajului, locul de furajare etc.

2. Realizarea  examenului clinic: semnele vitale (tahicardia + 90/min), palparea extremităţilor (extremităţi reci); concomitent ascultaţiei abdomenului, se realizează şi percuţia zonelor care  pot orienta diagnosticul către: timpanismul rumenului, deplasarea dreaptă a cheagului, torsiunea cecumului şi a colonului spiralat etc.

3. Examinarea fecalelor: cantitatea, consistenţa, culoarea, prezenţa furajelor nedigerate sau a sângelui ş.a.

4. Examinarea zonei prepuţiale sau a procesului uretral pentru detectarea sedimentelor – urolitiază.

5. Realizarea când este posibil, a examenelor complementare:

- ecografice sau radiografice: permite stabilirea diagnosticului urolitiazei,  dilataţiilor gazoase, corpi străini metalici;

-  realizarea paracentezei şi examinarea lichidului de puncţie;

-  examen biochimic sanguin şi hematologic;

-  examene parazitologice

6. Examenul transrectal  ajută la diagnosticul:

Ø  indigestie vagală – aspect de rumen în forma literei L;

Ø  torsiunea cecumului – se palpează în mod obişnuit organul aflat în distensie şi mobil (formă în fund de sac);

Ø  torsiunea abomasului – viscer aflat în tensiune în partea dreaptă – inferioară a abdomenului;

Ø  deplasarea stâmgă a abomasului – obişnuit nu se poate palpa, în schimb se poate detecta un rumen de dimensiuni reduse aflat spre centrul cavităţii abdominale;

Ø  invaginaţia intestinală, nu se poate decela întotdeauna, depinzând de mărimea şi de localizarea invaginaţiei;

Ø  torsiunea trunchiului mezenteric – se poate decela la palpaţia transrectală;

Ø  incarceraţii/aderenţe  intestinale  se pot decela la ETR (examen transrectal);

Ø  peritonitele – doar dacă sunt localizate la nivelul abdomenului posterior;

Ø  lipomatoza, uzual se decelează ca nişte „brichete de cărbune” în cavitatea abdominală şi pelvină;

Tratamentul colicii la rumegătoare

În cazul colicilor grave se poate acţiona cu analgetice, dar important este tratamentul etiologic. Simptomatic se pot administra analgezice, iar în cazul tahicardiei/tahipneii se administrează lichide intravenos, mai ales soluţii alcaline (bicarbonat de sodiu).

Dintre analgetice se pot administra: flunixin, fenilbutazonă, xylazină (cu precauţie),  detomidina ş.a.

Flunixin meglumine (antiinflamator nesteroidal): 1,1 – 2,2 mg/kg  la 12 sau 24 de ore, i.m. sau i.v. lent.

Fenilbutazonă: 4 mg/kg i.v. sau oral,  la 24 ore sau 4 – 8 mg/kg oral, respectiv 2-5 mg/kg i.v. (325).

Xylazina, este un analgezic puternic care se administrează cu prudenţă la bovine: bradicardie şi hipersalivaţie. În urma administrării de xylazină noi am observat atonie ruminală cu timpanism. Pentru evitarea efectelor adverse, Plumb D.C., 2005 recomandă administrarea prealabilă de atropină. Dozele la bovine sunt: 0,05 – 0,15 mg/kg i.v.; 0.10 – 0,33 mg/kg i.m. (Xylazina  este recomandată în special în colică la cabaline – Radostits Ot., 2007.).

Detomidina – 0,03 – 0,06 mg/kg i.v. (325).

Tratamentul simptomatic se completează cu cel etiologic