1.5. Sialoadenitele şi Chiştii salivari

Bolile medicale ale glandelor salivare sunt reprezantate de inflamaţii denumite generic sialoadenite sau de indicativele topografice: parotidită sau maxilită.

Glandele salivare sunt: parotida – canalul Stenon (deschiderea la nivelul celui de-al treilea molar superior); glanda zigomatică; glanda mandibulară – ductul mandibular; şi glanda sublinguală – ductul sublingual.

Etiologia  poate fi primară – traumatică: lovituri, înţepături, corpi străini (ariste). Sialoadenitele secundare sunt consecinţa progresiei inflamaţiei de la zonele învecinate, sau pe cale metastatică.

Simptomatic se întâlnesc: parotidita şi maxilita din gurmă, actinobaciloză, infecţii cu stafilococi sau corinebacterii piogenes (44, 45).

Clinic, apare disfagia de tip bucal sau faringian, pseudotrismus, febră (inconstant), salivaţie, limfadenită mandibulară sau întinderea capului pe gât.

În cazul parotiditei acute catarale se evidenţiază o deformare caldă şi dureroasă de-a lungul ramurii recurbate a mandibulei. Forma supurativă a parotiditei evoluează cu zone fluctuante în masa glandei.

În cazul parotiditei gangrenoase starea generală este foarte gravă, local observându-se deformare locală crepitantă şi rece. În cazul parotiditei acute se mai constată o înroşire în dreptul celui de-al 3–lea molar superior – deschiderea canalului Stenon.

Maxilita determină tumefacţia, înroşirea şi sensibilitatea crescută a mucoasei bucale în regiunea sublinguală.

Obstrucţia canalului glandular (Wharton) determină chişti de retenţie cunoscuţi sub numele de „broscuţă sublinguală”, acestea evoluând fie sub formă neinflamatorie fie inflamatorie, în momentul când chiştii s-au infectat.

Sialoadenitele cronice determină induraţia glandei afectate.

În cazul parotiditei  pot apărea fistule cu exteriorizarea salivei la nivelul pielii.

Morfopatologic: glandele salivare sunt mărite în volum, pe secţiune  eliminându-se un lichid seros, hemoragic, purulent; sau se evidenţiază zone de gangrenă – în funcţie de tipul morfopatologic al  sialoadenitei. Chiştii salivari conţin lichid seromucos, uneori roşcat sau purulent, în cazul infectării acestora.

Diagnosticul diferenţial se face faţă de afecţiunile care evoluează cu ptialism: stomatite, ulceraţii ale mucoasei bucale, intoxicaţii cu organofosforice, infecţii sistemice virale (ex. jigodia la câine), şuntul portosistemic la pisică (evoluează cu ptialism), esofagite, malformaţii anatomice locale.

Tratamentul se bazează pe administrarea de antiinfecţioase pe cale generală. Local se pot aplica comprese cu apă rece.

Chiştii se drenează manual sau chirurgical. În cazul fistulizării glandei parotide se recomandă ligatura canalului parotidian (Krahwinkel D.J. Jr., 1992).