Campilognatia Este o
malformaţie caracterizată prin muşcătură încrucişată datorită devierii
maxilarului superior. Boala afectează mai ales iepurii. Dinţii neputându-se toci, se întrepătrund spre în
afară sau spre mandibulă, animalul neputând să se mai hrănească (7). Rotaţiile dinţilor poate interesa fie
porţiunea distală fie dintele în totalitate.
Brahignatia este o
anomalie care constă din scurtarea mandibulei. Incisivii superiori pot fi
tociţi pe partea posterioară, iar cei de pe mandibulă anterior. Când diferenţa
dintre tablele dentare este mare, animalele nu se mai pot hrăni (figura 4).
Figura 4.
Brahignatie la câine.
Incisivii mandibulari se suprapun înapoia
caninilor superiori.
Dislocaţia dentară
constă din apariţia dintelui în alt loc
decât în cel normal.
Poliodontia frecvent diagnosticată la câini, reprezintă
apariţia mai multor dinţi decât în mod normal. Dinţii supranumerari se dezvoltă
în continuarea celor normali sau în altă parte a cavităţii bucale. Pseudopolidontia constă din dezvoltarea dinţilor de lapte alături de cei definitivi.
Oligodentia este
congenitală şi reprezintă lipsa dezvoltării dinţilor în timpul vieţii
intrauterine.
Anomalii de formă şi mărime constau din dinţi dubli, legaţi prin ciment, putând fi egali sau inegali.
Hipoplazia depunerii smalţului pe molari – se întâlneşte la caii bătrâni, acest fapt
predispunând la fracturi, carii sau pulpită. Hipoplazia smalţului sub formă de
depuneri în grunji sau lineare de culoare brună, este consecinţa tulburărilor
metabolice. În cazul fluorozei, este consecinţa degenerării vacuolare a odontoblastelor,
încât smalţul şi osul dentar se calcifică insuficient.
Hipoplazia umplerii cu ciment a dinţilor se întâlneşte mai frecvent la cabaline şi taurine
(7). În acest caz molarii nu sunt complet osificaţi, iar smalţul este depus
incomplet.
Odontoporoza congenitală reprezintă prezenţa de cavităţi în dentină ca urmare a tulburării de
dezvoltare a dintelui. Odontoporoza a fost diagnosticată mai frecvent la
cabaline şi bovine, cavităţile respective fiind umplute cu ţesut fibros (7).
Anomaliile cimentului constau din hiperplazii în structura dintelui. Cauzele sunt congenitale:
tulburări metabolice ale mamei, tulburări endocrine, avitaminoze, intoxicaţii sau
infecţii diverse.
Osteita fibroasă juvenilă determină tulburări ale dezvoltării
dinţilor prin lipsa calciului din ţesutul osos.
Cauzele tulburărilor de dezvoltare a dinţilor
sunt:
Ø
endocrinozele
influenţează metabolismul fosfocalcic (mai ales disfuncţia paratiroidelor)
dinţii apărând opaci cu pete albe datorită reducerii formării smalţului şi
întârzierii calcificării dentinei. Parathormonul activează resorbţia osului,
contribuind la începerea osteofibrozei, lărgirea alveolei dentare şi căderea
dinţilor. La câini, prin castrarea la vârste mici, se opreşte dezvoltarea
dinţilor.
Ø
Intoxicaţiile
cu fluor (mai ales la taurine) determină apariţia striilor de culoare galbenă
sau brune pe suprafaţa dinţilor; apare hipoplazia smalţului, fragilitatea
incisivilor cu deformare consecutivă, iar molarii apar tociţi până la nivelul gingiilor.
Ø
În
intoxicaţia cu fosfor dinţii devin moi.
Ø
Hipovitaminozele
influenţează dezvoltarea dinţilor.
Astfel, la cobai, avitaminoza C determină îngălbenirea dinţilor, aceştia
căpătând un aspect mat; pulpa dentară este resorbită, în locul dentinei
dezvoltându-se ţesut osos. Avitaminoza C mai produce şi hemoragii şi ulcere
gingivale. Hipovitaminozele B determină tumefierea maxilarului în momentul
schimbării dentiţiei. Avitaminoza A determină hiperplazia epiteliului gingival,
tulburări în calcificare şi chiar decalcificarea dinţilor.
Ø
Stările
infecţioase la vârste tinere pot întrerupe dezvoltarea dinţilor.
Tocirea anormală a dinţilor este întâlnită frecvent la caii cu ticuri, incisivii tocindu-se oblic pe
faţa labială.
Pigmentarea dinţilor poate fi ereditară în
porfinuria taurinelor, în care dinţii viţeilor sunt coloraţi roz-brun, prin
impregnarea dentinei (inclusiv a restului scheletului). În cazul pulpitei
purulente dentina se poate colora în cenuşiu. În icter, dentina devine galbenă
prin impregnarea cu pigmenţii biliari. Tratamentul cu tetracicline, poate
determina apariţia rapidă de strii fluorescente la nivelul dinţilor.
Porodontia constă din
apariţia de canale la nivelul pulpei dentare, acestea putând comunica cu
suprafaţa de tocire.
Caria este un proces
neinflamator consecutiv tulburărilor de calcificare. Cariile sunt diagnosticate
mai frecvent la carnivore şi maimuţe şi mai rar la ierbivore. Caria poate fi
declanşată de aciditatea din cavitatea bucală, de structura şi dispoziţia
necorespunzătoare a smalţului, de suprafaţa de frecare necorespunzătoare.
Procesul distructiv evoluează mai întâi la nivelul
cimentului şi ulterior la nivelul smalţului, difuzând în pulpă.
La carnivore, cariile apar la vârstă medie şi
avansată, mai ales pe suprafaţa laterală
a dinţilor şi mai frecvent la nivelul molarilor şi premolarilor.
Exfoliatio eboris
constă din lamelarea dintelui, în care smalţul şi cimentul sunt îndepărtate. A
fost diagnosticată la caii bătrâni, la nivelul caninilor.
Odontoporoza cimentului se caracterizează prin aspectul
poros cu cavităţi a dintelui. Apare în cazul hiperplaziei elementelor de
la nivelul rădăcinii dinţilor sau în periodontitele supurative. Resorbţia este
realizată de osetoclaste, în timp
cavităţile umplându-se cu ţesut conjunctiv. Dacă procesul de resorbţie se
opreşte, refacerea se produce prin periodentium. Leziunea se diagnostică la
caii şi taurinele bătrâne la care se observă alături de resorbţie şi
neoformaţie. Procesul se mai poate produce la nivelul molarilor în cazul
osteitei actinomicotice maxilare, când procesul ajunge până la rădăcina
dintelui (7).
Fracturarea dinţilor
poate fi urmarea unor traumatisme sau a cariilor avansate. Fracturile se pot
complica cu necroza coroanei dentare şi cu leziuni la nivelul gingiilor (309).
Fracturile dinţilor de natură traumatică apare la toate speciile fiind afectaţi
în primul rând incisivii (7, 337).
Tartrul dentar se
observă mai ales la cal şi câine fiind format din fosfat sau carbonat de calciu
şi substanţe organice. La câini tartru se depune mai ales pe faţa labială a
coroanei la nivelul întregii arcade dentare. Creşterea depozitului de tartru
poate determina gingivită şi periodontită (figura 5).
Figura 5.
Tartru dentar la câine
Inflamaţiile dinţilor pot cuprinde pulpa dentară (pulpita), periodontul (periodontita sau
alveoloperiostita), ţesuturile moi de fixare (paradentita sau parodentita) sau
gingiile (gingivita).
Pulpita este urmarea
pătrunderii bacteriilor la acest nivel – în cazul cariilor (mai rar pe la
nivelul rădăcinii, pe cale hematogeneă). Pulipta poate evolua sub formă
seroasă, purulentă sau gangrenoasă. În cazul fracturii dinţilor pulpita poate
îmbrăca aspect granulomatos cu proeminare la nivelul suprafeţei de secţiune a
dintelui (7).
Gingivita este
rezultatul carenţelor vitaminelor A şi C, gingia apărând roşie şi tumefiată.
Uneori se pot produce hiperplazii ale mucoasei care proemină în jurul dinţilor. Inflamaţia poate
fi şi urmarea pătrunderii corpilor străini între dinte şi gingie, respectiv
între tartru dentar şi gingie şi poate evolua sub formă gangrenoasă,
determinând apariţia mirosului ihoros la nivelul cavităţii bucale.
Periodontita (alveoloperiostita) reprezintă inflamaţia
ţesuturilor moi dintre alveolă şi dinte; poate fi aseptică, în cazul schimbării
dinţilor de lapte, dar cel mai frecvent este infecţioasă (corpi străini,
fisuri, etc.). Periodontita evoluează acut sau cronic. Inflamaţia seroasă, apoi
purulentă este însoţită de abcese sau flegmoane ce cuprind ţesutul osos din
jurul rădăcinii dentare.
Fistulele dentare
apar ca urmare a deschiderii colecţiilor purulente de la rădăcina dintelui, fie
prin gingie, fie la marginea mandibulei sau în cavitatea nazală. Procesul se
poate complica cu osteomielita.
Parodentita
(paradentita) este inflamaţia marginii gingiei produsă de tartru, procesele
infecţioase din cavitatea bucală sau difuzarea de la pulpită la paradontium. Afecţiunea
poate fi urmarea şi a avitaminozelor şi a tulburărilor hormonale. În urma depunerii tartrului, mucoasa
gingivală inflamată cuprinde şi paradentul, evoluând hiperplastic cu aspect de
epulis, iar osul capătă aspect rarefiat, cimentul rădăcimilor devenind poros (7).
Paradentoza
(paradentoza) este un proces distrofic, neinflamator caracterizat prin
retragerea şi regresiunea părţilor moi şi dure din jur şi alungirea dinţilor.
Este frecventă atât la câinii bătrâni cât şi la căţeii cu alimentaţie săracă în
calciu şi fosfor, carenţa declanşând hiperparatiroidia nutriţională cu
mobilitatea incisivilor şi chiar căderea lor.
Osteopatiile
determină deformări ale oaselor feţei şi chiar ale capului. Etiologia:
rahitism, leziuni dentare, osteoporoză, osteomalacie, osteofibroza hipostotică
sau hiperostotică, osteomielită, osteomalacie.
Clinic, leziunile dentare determină disfagie cu
întreruperea masticaţiei consecutiv durerii.
Diagnosticul se stabileşte clinic prin inspecţia
cavităţii bucale şi palparea gingiilor şi a dinţilor.
Leziunile dentare se diagnostică prin examen
radiologic.
Tratamentul este chirurgical şi face obiectul
stomatologiei veterinare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu